Zilele academice arădene” au fost organizate recent, într-un cadru elegant, în incinta Palatului Cultural al orașului. Momentul deschiderii propriu-zise a fost precedat de un moment religios susținut la Monumentul Corifeului Marii Uniri, Vasile Goldiș, în semn de respect și aducere aminte a celor ce au fost Vasile Goldiș și regretatul părinte fondator al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean.
În același spirit de recunoștință pentru toată contribuția adusă sistemului educațional românesc, mediului academic arădean și comunității locale, deschiderea „Zilelor Academice Arădene” a fost oficiată, după intonarea, de către Claudia Iuga, a imnului României și al UVVG, prin discursul rectorului UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci și printr-un moment de reculegere în memoria distinsului prof. univ. dr. Aurel Ardelean.
La 34 de ani de existență, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad este un pilon important în sistemul universitar românesc, cu influențe semnificative în mediul academic din zeci de alte țări. „În contextul globalizării, dimensiunea internațională a universității noastre a căpătat o importanță deosebită. Am stabilit parteneriate academice și de cercetare cu instituții de prestigiu din întreaga lume, oferind studenților și cadrelor didactice oportunități valoroase de schimb și colaborare internațională. Programele noastre de mobilitate și acordurile de cooperare ne-au permis să atragem studenți și profesori din diverse culturi, îmbogățind astfel experiența academică și contribuind la diversitatea și deschiderea noastră globală. Implicarea noastră în viața socio-culturală a comunității locale este o altă dimensiune importantă a activității noastre. Universitatea noastră a fost și rămâne un centru de cultură și inovație, un loc unde tradițiile locale se îmbină armonios cu perspectivele moderne. Nu în ultimul rând, trebuie să recunoaștem și să apreciem susținerea constantă a autorităților locale care ne-au fost alături încă de la începuturile noastre. Sprijinul lor a fost vital în realizarea proiectelor și în atingerea obiectivelor strategice. Prin finanțare, colaborare și recunoașterea importanței educației și cercetării, autoritățile au fost alături de noi, asigurând un cadru propice pentru dezvoltare și inovare”, a declarat prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, în alocuțiunea sa.
Aportul adus comunității locale, sistemului medical și chiar economiei locale de către una dintre cele mai vechi și durabile universități private din România este unul deloc neglijabil. Despre influența Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și despre ceea ce înseamnă ea în diverse domenii de activitate au vorbit IPS dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, deputatul Sergiu Bâlcea, deputatul Glad Varga, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, subprefectul Aradului, Doru Sinaci, viceprimarul Aradului, Lazăr Faur, Excelența Sa, Timothee Huswald, consulul României în Haiti, prorectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. univ.dr. Sevastian Liviu Bocîi, inspectorul general școlar al IȘJ, Marius Gondor, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, SL dr. Cătălin Hreniuc, președinta sucursalei Arad a CONAF, Anamaria Dragoș și directorul BCR Arad, ec. Nicolae Cristea.
Majoritatea alocuțiunilor au reflectat rolul major jucat de UVVG în formarea specialiștilor din administrația publică locală, din domeniul medical și din mediul antreprenorial. În cei 34 de ani de existență în peisajul universitar românesc, structura academică arădeană a dat societății mii de profesioniști, mulți lucrând astăzi în structurile din țară, în timp ce alții au devenit adevărați ambasadori ai UVVG, profesând în alte state ale UE și nu numai.
Cu emoție datorată solemnității momentului, dar și a absolvirii în acest an a cursurilor Facultății de Medicină, președintele Ligii Studenților UVVG, Bogdan Suceveanu, a vorbit asistenței despre impactul deosebit pe care universitatea îl joacă în viața fiecărui student. De asemenea, viitorul medic stagiar al UVVG a ținut să mulțumească profesorilor pentru toate cunoștințele oferite în anii de studiu și în mod deosebit rectorului UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci care se dovedește a fi un sprijin și un sfătuitor pentru fiecare student în parte.
Invitat special în cadrul Zilelor Academice Arădene a fost conf. univ. dr. Iulian Fota. Cu o experiență în serviciul public de peste 25 de ani, fost secretar de stat pentru afaceri strategice, a susținut o prelegere în plen privind „Finalul vacanței strategice pentru vest – De la diplomație la război”.
„În încheiere, doresc să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul universității noastre: studenților, profesorilor, cercetătorilor, personalului administrativ și partenerilor noștri. Transformările prin care am trecut și succesele noastre nu ar fi fost posibile fără eforturile și dedicația fiecăruia dintre voi. Împreună, vom continua să construim un viitor de succes pentru universitatea noastră, pentru comunitatea locală și pentru întreaga societate”, a conchis rectorul UVVG.
Evenimentul, moderat de omul de televiziune Kristian Varjasi, a fost încheiat printr-un spectacol de excepție, susținut de Claudia Iuga și George Dancu acompaniați de orchestra Filarmonicii din Arad.