CĂLIN ABRUDAN : „Cea mai valoroasă amintire din studenție este

imaginea oamenilor care au contribuit la formarea celui care sunt eu, astăzi

Alumni pe care îl prezentăm în această săptămână este cunoscut marii majorități a locuitorilor din județ din perspectiva politică: consilier local, iar din 2012, primar al orașului Ineu. Însă pentru familie, prieteni și cunoscuți, este doar Călin, la fel cum va rămâne și pentru foștii săi colegi de facultate.

A absolvit specializarea Științe Politice și Administrative din cadrul U.V.V.G. în anul 2003. A ales această facultate pentru că „promitea să ofere o pregătire serioasă în domeniul politico-administrativ, domeniu în care, în acel moment, simțeam că doresc să activez.”. Alegerea a fost una bună, dacă aruncăm o privire asupra carierei sale până în ziua de azi : ”începând cu anul 2012, până în prezent, ocup funcția de primar al orașului Ineu, postură la care am început să construiesc încă de la vârsta majoratului, prin activism politic, ajungând astfel, la 23 de ani, consilier local în Consiliul Local al orașului Ineu.”.

Chiar dacă acum are o funcție cu perioade frumoase și mai puțin frumoase, despre studenție își amintește, ca noi toți, într-o notă pozitivă : „La modul general, perioada studenției nu poate fi altfel decât frumoasă… cu experiențe noi, cu prietenii de încredere, cu situații uneori emoționante, alteori încărcate de tensiunea unui examen la care poate nu te-ai pregătit suficient… Eu unul m-am bucurat de toate acestea sub atenta supraveghere și îndrumare a unor profesori de excepție, a unor oameni de excepție. Așadar, cred că cea mai valoroasă amintire a mea, din cadrul U.V.V.G., este imaginea acestor oameni care au contribuit la formarea omului Călin Abrudan de azi. Nu cred că pot face o precizare clară a profesorilor <<preferați>>, deoarece fiecare profesor „m-a marcat” în felul său, însă i-aș evidenția, totuși, pe doamna profesor Betea Lavinia, domnul profesor Biriș Ioan, domnul profesor Regis Roman, domnul profesor Vasile Vese.”

Mesajul pentru actualii și viitorii studenți : „Muncă, seriozitate și pasiune. Aceasta cred că este rețeta unui om de succes. Însă depinde ce înseamnă succesul pentru fiecare dintre noi… Eu vă doresc să atingeți succesul (indiferent de forma în care vreți să se materializeze el pentru voi),  fără a renunța vreodată la crezurile voastre, la visele voastre, la onoarea voastră. Mult succes!”