ISTVAN KOVÁCS : DE PE BĂNCILE U.V.V.G.,

LA ARBITRAJ INTERNAȚIONAL

Alumni U.V.V.G. din această săptămână este István Kovács, cunoscut tuturor microbiștilor români și numai. Pe scurt, despre cariera lui: István este arbitru internațional din anul 2010, când a debutat și s-a remarcat ca fiind cel mai tânăr arbitru FIFA din Europa. Meseria lui de bază este profesor de sport, și este absolvent al U.V.V.G. Arad, filiala Satu Mare, promoția 2007. La 22 de ani, a arbitrat Supercupa României, iar în 2022, a arbitrat finala Europa Conference League dintre A.S. Roma și Feyenoord. A fost prezent în Quatar, la Campionatul Mondial de Fotbal, unde a reprezentat arbitrii și România cu mândrie.

István Kovács, despre el, pe scurt : „Sunt din România, din județul Satu-Mare, orașul Carei. Am absolvit la U.V.V.G. Arad în anul 2007, Facultatea de Educație Fizică șí Sport, specializare fotbal. Am ajuns la U.V.V.G. pentru că am vrut să fiu mai aproape de casă, de părinți, iar filiala Satu-Mare mia dat această oportunitate. Am predat 2 ani la liceul Iuliu Maniu din Carei șí 2 ani la Școala Generală cu clasele 1-8 din Tiream. În momentul de față mă axez doar pe arbitraj, care este pasiunea mea și jobul ideal pentru mine. Am început arbitrajul la 15 ani, și de atunci, treptat a început să fie un mod de viață. Călătoresc mult, cunosc oameni noi, și am reușit sa rămân în fenomenul fotbalistic, sport pe care l-am practicat de la 11 până la 20 ani.

Despre viața de student : „Domnul profesor Fűlőp Gheorghe era cel mai sever în timpul cursurilor, dar era genul de persoană de la care puteai sa înveți  întotdeauna ceva, atât în timpul orelor cât și în afara facultății. Domnul profesor Dumitru Păcuraru avea un stil glumeț, cu el învățam jucându-ne.”

Mesajul lui pentru toți studenții : „Studenților care vin din urmă, le doresc multă răbdare, putere de muncă și entuziasm. Să se bucure de anii studenției, sunt cei mai frumoși ani! Chiar dacă pare un efort mare, merită să-ți <<sacrifici>> câțiva ani din viață, pentru un viitor mai frumos!”

Despre viața lui, așa cum este azi : „În arbitraj am întâlnit multe momente grele, care au dus la formarea arbitrului și persoanei care sunt, astăzi. Petrec multe momente frumoase ajungând la cele mai importante turnee de pe mapamond. Experiența de la Campionatul Mondial din Qatar a fost senzațională, cu organizare impecabilă. Cel mai mult mi-a plăcut atmosfera meciurilor. Pentru mine, fiecare meci reprezintă o bornă și consider că mai am mult de învățat. Finala Conference League și semifinala Ligii Campionilor au fost momente marcante pentru viitorul meu.”

Viitorul lui István se întâmplă când citiți aceste rânduri: este unul dintre cei doi arbitri europeni, desemnat să arbitreze Campionatul Mondial al Cluburilor, în perioada 1-11 februarie, în Maroc.