Asociația pentru cultură, educație și tineret „Vasile Goldiş” Arad, din cadrul U.V.V.G., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului “„Atelier despre sănătate cu experimente captivante” – contract de finanțare nerambursabilă numărul 1935/07.04.2023, din cadrul programului „Proiecte de tineret, învăţământ şi recreative 2023”, Sesiunea I, al Centrului Municipal de Cultură Arad, derulat în perioada aprilie-mai 2023.

Echipa de realizare și implementare a proiectului a fost formată din cadre didactice ale Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, astfel: asist. univ. dr. Dana Zdremțan, (responsabil de proiect), lect. univ. dr. Luminiţa Pilat (membru), lect. univ. dr. Ovidiu-Costică Ungureanu (membru), asist. univ. drd. Paula Hornea (membru), asist. univ. drd. Adriana Neamţu (membru).

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad și Palatul Copiilor Arad.

Valoarea totală a proiectului a fost de 3.334 lei, din care asistența financiară nerambursabilă a fost de 3000 lei. Proiectul s-a derulat la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad și Palatul Copiilor Arad pe o durată de 2 luni.

Obiectivul general al proiectului a vizat acumularea de cunoștințe din domeniile: chimie, biologie și fizică, precum și înțelegerea și aplicarea noțiunilor teoretice învățate la școală, în viața de zi cu zi, a 149 elevi din clasele IX-XII, prin participarea la 8 workshopuri, ocazie cu care tinerii au putut învăța practic, prin  experimente științifice. Totodată, au fost organizate 8 ateliere de lucru.

La finalul programelor de formare, grupul țintă a dobândit capacitatea de a aplica practic cunoștințele teoretice şi de a învăţa noţiuni noi, și-a îmbunătățit abilitățile de comunicare, lucrul în echipă, și a conștientizat necesitatea adoptării unei alimentaţii sănătoase şi a unui stil de viaţă sănătos.

Tinerii au primit cu entuziasm activitățile desfășurate în cadrul proiectului, fapt reflectat și în chestionarele de satisfacție completate la finalizarea activităților. Pe lângă noțiunile dobândite, ne bucurăm că am putut contribui la formarea unor deprinderi și dobândirea cunoștințelor pentru un stil de viață sănătos.