Muzeul Vasile Goldiș din Arad a găzduit  încheierea parteneriatului dintre reprezentantele Business Professional Women (BPW) Arad și Republica Moldova. Cluburile, membre ale Federației Internaționale a Femeilor de Afaceri și Profesii se bucură de o colaborare îndelungată, dar legătura lor de suflet a fost oficializată abia acum, la Arad. Bazele prieteniei lor a fost pusă de prof. Dorina Ardelean, membru  fondator al Fundației ¨Vasile Goldiș”, precum și al BPW Arad.

Cu emoție și multă dragoste, arădencele și-au primit surorile, cum le place să se numească, îmbrăcate în port tradițional românesc și cu sânzâiene.  Într-un cadru cald, primitor, doamnele au petrecut timp discutând despre prietenie, feminism, realizări și greutăți și s-au bucurat împreună de momentul artistic susținut de un grup de elevi ai Liceului de Arte „Sabin Drăgoi”.  Toate reprezentantele BPW, arădence sau moldovence, sunt animate de același ideal de milita pentru drepturile femeii, drepturile omului, dreptate și dezvoltare.

„ BPW, cultivă în primul rând prietenia pentru că o solidă colaborare implică mai întâi dezvoltarea unei relații durabile de prietenie și încredere reciprocă. O dovadă în acest sens este și prezența în mijlocul nostru a  surorilor in BPW Moldova. Doresc să mulțumesc  personal și în numele colegelor de la club  doamnei rector Coralia Adina Cotoraci  și UVVG  Arad care ne găzduiește azi  și pentru sprijinul constant pe care ni l-a acordat în organizarea numeroaselor  conferințe și evenimente, sperând ca în viitor să avem parte de sprijin și înțelegere. Aș dori să închei prin  acest mesaj  pentru feminism  al fondatoarei organizației noastre, valabil și după 90 de ani. Dr Lena Medisin Philips: „Sunteți pioniere visând la o lume a păcii, dreptății sociale, a înțelegerii  internaționale și a bunăvoinței. Acest vis se va realiza. Nu contează prea mult dacă tu sau eu, trăim să vedem ziua. Este important doar ca fiecare dintre noi să lupte fără pauză spre  ziua respectivă””, a conchis  Dana Sas, președinta BPW Arad.

„Aș dori să mulțumesc doamnei Dorina Ardelean, Evei Jurcă și  apoi Ginei Jurcoane, datorită cărora am început această prietenie frumoasă cu Aradul. Faptul că azi aici avem atâtea surori, atâtea doamne frumoase, am reușit să semnăm acest parteneriat care va dura  fiindcă deși mult timp între noi a fost funcțională frontiere, sufletește noi niciodată nu ne-am simțit separate. De azi înainte această legătură va fi și mai puternică și practic toate activitățile organizate de azi înainte le vom extinde și le promova mai departe. Vă mulțumim tuturor pentru ospitalitate, primire, găzduire și pentru toată deschiderea cu care am fost primite”, a declarat Angela Chicu, președinte BPW Republica Moldova.

De asemenea, prof. Marius Grec, directorul Muzeului „Vasile Goldiș”, moderatorul evenimentului, le-a oferit oaspeților prezentări legate de însemnătatea sălii Unirii în care s-a oficializat încheierea parteneriatului și despre istoria Aradului prin prisma aportului adus de Vasile Goldiș. Domnia sa a primit din partea BPW Arad o diplomă de onoare, ca semn al recunoștinței pentru sprijinul oferit clubului femeilor de-a lungul timpului.

La întâlnirea din muzeul „Vasile Goldiș”  au fost prezente și doamne prietene ale BPW Arad, care au stabilit noi legături cu reprezentantele Republicii Moldova. Este vorba despre Anamaria Dragoș, președinta CONAF Arad, o altă organizație de succes a femeilor antreprenor și Antoanela Naaji, directorul Departamentului de Relații Internaționale din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

În cadrul vizitei la Arad, doamnele din Republica Moldova au vizitat mai multe obiective din municipiul Arad și de asemenea și au participat la Cina Lumânărilor, un eveniment de tradiție organizat de membrele BPW Arad.

***

Clubul BPW Arad a fost înființat  în 27 august 1991, afiliat la una  dintre cele mai puternice  și influente organizații din lume care luptă pentru drepturile femeilor. Federația Internațională a Femeilor de Afaceri și Profesii se bucură de peste 25000 de membri, fiind înființată în 1930. BPW International dezvoltă potențialul de afaceri profesional și de conducere al femeilor la toate nivelurile  prin  educație continuă, consiliere,  crearea de rețele, consolidarea competențelor și abilităților economice în întreaga lume. De asemenea, militează pentru egalitatea de gen, pentru eliminarea tuturor discriminărilor împotriva femeilor, pentru eliminarea violenței, pentru drepturile omului.