Comunitatea academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad s-a aflat vineri, 29 mai, în sărbătoare, alături de absolvenții Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport – ALUMNI UVVG, promoția 2015. Festivitatea de absolvire a avut loc în Campusul Universitar „Vasile Goldiș” în prezența prof. univ. dr. Teodor Pătrăuță, decanul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport, prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector, invitați și părinți. Alături de absolvenții studiilor de licență, s-au aflat de data aceasta și absolvenții studiilor de masterat, specializările Psihologie clinică respectiv Management educațional, din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport.
„Ne mândrim cu cei aproximativ 400 de absolvenți din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport, promoția 2015, studiile de licență și masterat. Sunt frumoși și deștepți, tineri care au absolvit programele noastre de studii la nivelul de
licență și masterat. A fost o zi plină de semnificație atât pentru noi, cât și pentru absolvenți, deoarece Universitatea noastră, în decursul celor 25 de ani de existenţă, a demonstrat că este o Universitate viabilă, care pregătește tinerii pentru viitoarele lor meserii, dar și pentru viață, astfel încât să devină cetățeni deosebiți ai țării noastre și ai Europei, deoarece după terminarea studiilor pe mulți dintre ei îi găsim în diferite colțuri ale Europei sau ale lumii”, a precizat prof. univ. dr. Teodor Pătrăuță, decanul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport.