Astăzi, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, a primit vizita unei delegații din peste zece state, prezente la Arad în contextul Zilelor Academice a UVVG. Cu prilejul Zilei Internaționale pentru Diversitate Culturală, reprezentanții mai multor universități europene au vizitat sediul rectoratului și au purtat un dialog cu doamna rector privind multiculturalitatea și respectul reciproc între popoare.

„Întâlnirea avută astăzi cu reprezentanții unor universități importante din Europa a fost un prilej extrem de important de schimb de idei și  de prezentare a unor viziuni diferite asupra anumitor aspecte educaționale și culturale. Astfel de dezbateri sunt extrem de binevenite și constructive, atât timp cât sunt bazate pe respect reciproc și dorința de creștere a calității în procesul de cunoaștere. UVVG este o universitate ce a arătat de-a lungul timpului o mare deschidere spre multiculturalitate, cunoașterea culturii și tradițiilor altor popoare dezvoltându-ne capacitatea de a ne înțelege reciproc, de a ne respecta și de a conlucra,” a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci.

Membrii delegației au fost bine primiți în cadrul universității arădene,  echipa Erasmus+ condusă de directorul departamentului din cadrul UVVG, Dariana Savici, pregătind oaspeților un program special în care se vor putea familiariza cu arhitectura orașului, cu sistemul educațional românesc, precum și cu tradițiile și obiceiurile din vestul României.