MEDICINĂ

FACULTATEA DE

Centrul de cercetări în biologia experimentală şi aplicativă

Arad, pe baza deciziei nr. 85/24.05.2000 şi nr.86/24.05.2000.

Centrul de Cercetări are ca obiectiv principal dezvoltarea cercetărilor în domeniul multidisciplinar în biologie, ecologie şi medicină. Centrul stabileşte strategia ştiinţifică, pe care şi-o fixează în conformitate cu priorităţile politicii de cercetare universitară stabilite de Minister, cu programele naţionale de cercetare-dezvoltare şi cu strategia proprie de dezvoltare a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad.

Obiective strategice:

Principalele direcții strategice de cercetare științifică în cadrul centrului au în vedere următoarele obiective generale:

  • Creșterea calității și a competitivității procesului de cercetare universitară si a rezultatelor acestuia în vederea apropierii de nivelul, prioritățile si obiectivele știintifice și tehnologice specifice ariei europene a cercetării de biologie și ecologie;
  • Completarea, consolidarea și dezvoltarea configurației existente a bazei materiale și asigurarea unei baze de cercetare unice şi eficiente mai ales la nivelul componentelor sale foarte performante şi costisitoare;
  • Se va urmări asigurarea sinergiei dintre educație – cercetare-inovatie și mai ales transferul tehnologic al rezultatelor;
  • Aprofundarea cercetării universitare multidisciplinare (biochimie, genetică, biologie celulară si moleculara, ecotoxicologie, fiziologie, microbiologie, farmacologie, citologie și histologie, botanică farmaceutică, biotehnologii medicale și vegetale) şi crearea unei reţele naţionale formate din nuclee de cercetare de elită ataşate universităților românești;
  • Formarea de resurse umane specializate în domeniul biotehnologiilor animale, umane, vegetale și biologiei moleculare, prin activități cu studenții, programe postgraduale, studii aprofundate, doctorat, post-doctorat şi şcoli post-universitare;
  • Orientarea activității de cercetare științifică universitară spre domenii desemnate ca prioritare de către Comunitatea europeană pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative pentru perioada 2016-2020 conform strategiei naționale de cercetare;
  • Asigurarea condiţiilor necesare participării la reţele şi programe internaţionale de cercetare, ca etapă intermediară a integrării europene şi mondiale a cercetării româneşti în domeniul Biotehnologiilor si Biologiei moleculare;
  • Asigurarea unui portofoliu propriu de metode, tehnici si proceduri;
  • Asigurarea unor cercetări aplicative zonale, de interes pentru dezvoltarea activităților unor agenti economici mici (dezvoltarea în parteneriat cu IMM-uri) precum si asigurarea de servicii către societăţile comerciale care desfăşoară activităţi medicale, farmaceutice, activități de laborator și activități ecologice;
  • Creșterea gradului de recunoastere stiintifică a rezultatelor obținute prin diseminarea rezultatelor originale (comunicări și articole științifice), în special în revistele Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, încadrate în baze de date internaționale și în reviste naționale și internationale ISI;
  • Modernizarea si realizarea unei infrastructuri de cercetare moderne si acreditarea unor laboratoare;
  • Formarea unor specialiști tineri în domeniul cercetării de Biologie prin antrenarea unui număr mai mare de studenţi la activitatea de de cercetare ştiinţifică şi valorificarea rezultatelor obţinute de aceştia în cadrul lucrărilor de diplomă, a disertaţiilor de master, si tezelor dedoctorat;
  • Integrarea și prezentarea rezultatelor stiintifice obtinute în cadrul centrului în cursurile de formare continuă ale Universității.

Prin activitatea sa, Centrul de Cercetări promovează cooperarea internaţională şi programele de integrare europeană în domeniul învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice. Centrul de Cercetări sprijină activităţile specifice de promovare a ştiinţei fundamentale şi aplicative, la standardele internaţionale, seminarii şi ateliere ştiinţifice, publicaţii didactice şi ştiinţifice, afilieri la asociaţii profesionale, acordarea de burse şi premii etc.

Realizări

1. Identificarea şi caracterizarea unor compuşi biologic active din surse vegetale diferite;
2. Studiul efectelor compuşilor naturali asupra sistemelor celulare in vitro;
3. Studiul efectelor compuşilor naturali asupra sistemelor celulare in vivo pe şobolani;
4. Studii de alelopatie şi modele experimentale;
5. Modele experimentale privind cultivarea şi aclimatizarea hibrizilor de sorg la concentratii ridicate de salinitate;
6. Investigatii ecotoxicologice asupra organismelor acvatice din bazinul râului Mureş;
7. Cercetări biochimice asupra organismelor poikiloterme;
8. Cercetări de ecologie în protecţia mediului a ecosistemelor şi managementul integrat al resurselor de apă;
9. Cercetari de hidrologie, hidrobiologie si ecotoxicologie în bazinul Dunării;
10. Studiul relaţiei sol-vegetaţie pe terenurile agricole cu grade diferite de salinizare şi alcalinizare;
11. Identificarea sistemelor de cultură şi tehnologiile aplicate acestora pe soluri halomorfe;
12. Cercetarea şi bonitarea terenurilor halomorfe din Câmpia Aradului;
13. Realizarea unor Planuri de Management pentru Siturile Natura 2000.

PRIN NOI INSINE! – Vasile Goldis