NIVEL DE STUDII:
LICENȚĂ
MEDICINA IN LB. FRANCEZĂ
DURATA
6 ANI
NR. CREDITE
360
LOCAȚIE
Arad, Str. Liviu Rebreanu nr. 86
LIMBA DE PREDARE
ROMANĂ ȘI FRANCEZĂ
DOMENIUL DE STUDII
SĂNĂTATE
MEDICINĂ GENERALĂ
Specializarea Medicină în limba franceză acreditată internațional, reprezintă o realizare importantă a Facultăţii de Medicină. Această specializare este susţinută de o infrastructură modernizată, acoperind atât necesitatea de spaţii de învăţământ, resursele tehnice de nivel european, bibliotecă, dar şi dotările destinate activităţilor culturale şi sociale. Misiunea corpului medical, cultivată la înalte standarde profesionale şi umane defineşte întreaga sa activitate şi obiectivele asumate de-a lungul timpului. Cei mai valoroși studenti sunt cooptați în colectivele cercurilor studențești. Facultatea de Medicină participă anual la întâlnirile Asociației Decanilor Facultăților din România (ADFMR), fiind partener CIDMEF (Conférence Internationale des Doyens et des Facultés de Médecine d’Expression Française).
COMPETENȚE
- cunoştinţele corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează medicina şi o bună înţelegere a metodelor ştiinţifice, inclusiv a principiilor de măsurare a funcţiilor biologice, evaluarea datelor stabilite ştiinţific şi analiza lor;
- cunoştinţele corespunzătoare despre structura, funcţiile şi comportamentul persoanelor sănătoase şi ale celor bolnave, precum şi relaţiile dintre starea de sănătate şi mediul social şi fizic al fiinţei umane;
- cunoştinţele corespunzătoare despre disciplinele şi practicile clinice care oferă o imagine coerentă a afecţiunilor mintale şi fizice, a medicinei din perspectiva profilaxiei, diagnosticului, terapiei şi reproducerii umane;
- experienţă clinică utilă în spitale, sub supraveghere corespunzătoare.
COMPETENȚE
Competenţe profesionale:
- C1. Identificarea stării de boală si stabilirea diagnosticului corect al afecțiunii (afecțiunilor)
- C2. Conceperea și aplicarea unui plan terapeutic adecvat afecțiunii (afecțiunilor) identificate
- C3. Evaluarea corectă a riscului de îmbolnăvire sau a contextului apariției unei îmbolnăviri individuale/ colective, urmate de alegerea și aplicarea măsurilor adecvate de profilaxie
- C4. Abordarea problemelor de sănătate/boală din perspectiva particularităților comunității, în relație directă cu condițiile sociale, economice sau/și culturale proprii acelei colectivități
- C5. Inițierea și derularea unei activități de cercetare științifică sau/și formativă în domeniul sau de competență
- C6. Îndeplinirea în condiții de eficiență și eficacitate a sarcinilor manageriale impuse de anumite roluri profesionale
Competenţe transversale:
- CT1. Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condițiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente și riscurilor aferente
- CT2. Identificarea rolurilor și responsabilităților într-o echipă pluridisciplinară și aplicarea de tehnici de relaționare și muncă eficientă în cadrul echipei și în relație cu pacientul
- CT3. Utilizarea eficientă a surselor informaționale și a resurselor de comunicare și formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicații software de specialitate, baze de date, cursuri on-line etc.) atât în limba româna cât si într-o limbă de circulație internațională
PLANURI DE INVATAMANT
Planul de învățământ a programului de studiu 2024 – 2030
Planul de învățământ a programului de studiu 2023 – 2029
Planul de învățământ a programului de studiu 2022 – 2023
Planul de învățământ a programului de studiu 2021 – 2022
Planul de învățământ a programului de studiu 2019 – 2020