Un grup de copii de la Grădinița PP 13 din Arad a vizitat sediul Rectoratului Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad cu prilejul primirii premiului de creativitate oferit în cadrul campaniei „Un zâmbet pentru fiecare”.
Bucuria a fost cu atât mai mare la întâlnirea prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” când dumneaei le-a oferit dulciuri și premiul constând într-o boxă portabilă.
„Copiii de la Grădinița PP 13, împreună cu doamnele educatoare, au fost oaspeții noștri. Ne-au adus bucurie și prin minunatele lucrări create de ei au adus zâmbete pe fețele pacienților noștri din spital și din centre de vârstnici. Copiii aceștia frumoși și extraordinar de talentați au primit din partea noastră un premiu de creativitate, ca semn de apreciere a efortului lor. Ne bucurăm că au fost astăzi alături de noi și îi așteptăm și cu alte ocazii”, a precizat prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci.
„În numele Grădiniței PP 13 îmi exprim onoarea de a fi aici. Am contribuit la această campanie împreună cu copiii și susținuți de părinți. A fost un proiect frumos pentru care atât ei, cât și noi, am muncit cu mult drag și suntem fericiți că am primit acest premiu surpriză la care nici nu ne-am așteptat”, a declarat profesor pentru învățământ preșcolar, Adelina Antonia Varga.
Copiii au fost impresionați de interiorul clădirii impozante, însă în mod deosebit, de biblioteca instituției de învățământ superior, fiecare povestindu-le gazdelor despre rafturile pline de cărți de acasă, ce aparțin părinților sau fraților mai mari. Cu bucurie în privire și cu emoție în glas, toți au ținut să recite câte o poezie sau un cântec, învățate în așteptarea Iepurașului.
Campania „Un zâmbet pentru fiecare” a fost organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în colaborare cu grădinițele din municipiu, pe parcursul lunilor martie- aprilie. Proiectul a presupus realizarea de către copii a unor lucrări decorative cu tematică pascală care au fost împărțite de studenți români și străini și rezidenți ai UVVG pacienților și personalului din spitale și centre de vârstnici.
Lucrările copiilor au fost fotografiate, iar imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a universității arădene, unde utilizatorii platformei au putut să voteze colajul preferat. Primele trei grupe care au adunat cele mai multe voturi au fost premiate cu sprijinul sponsorilor BN Business și Glasspandoor cu un laptop și o imprimantă (locul I – grupa mijlocie A a Grădiniței „Furnicuța”), o imprimantă (locul II – Grupa „Clubul lui Mickey Mouse” a Grădiniței „Căsuța Piticilor”) și o boxă portabilă (locul III – Grupa „Mică C” a Grădiniței „Furnicuța”).
Peste o mie de arădeni aflați în prag de sărbătoare pe un pat de spital, au primit cu bucurie în suflet lucrările artizanale create cu dăruire și empatie de peste 1600 de copii înscriși în proiectul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Campania umanitară „Un zâmbet pentru fiecare” s-a încheiat cu emoții și multe zâmbete, pe fețele tuturor celor implicați.