Omagiu marelui patriot şi patronului spiritual al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

„Mărturisesc credinţa mea adâncă şi nestrămutată că chiar din acest punct de vedere hotărârile de la Alba Iulia au să rămână pe veci o glorie a Adunării Naţionale de la 1 Decembrie 1918, fiindcă prin ele se proclamă principiile eterne şi infailibile ale dreptăţii, ale libertăţii şi ale păcii de totdeauna în lume”, spunea Vasile Goldiş, ideologul Marii Uniri, un nume de referinţă în marea epopee naţională de la Alba Iulia.

Considerat de către Octovian Goga, Părinte al Patriei, Vasile Goldiş este omul providenţial, care, după Declaraţia de la Oradea din 12 octombrie 1918, Manifestul către naţiunea română şi Manifestul către popoarele  lumii, avea să prezinte la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, într-o Cuvântare istorică, Rezoluţia Unirii, document prin care societatea românească era organizată pe baza unui sistem democratic, fapt care marchează naşterea unei noi perioade istorice.

Aradul este prezent în conştiinţa naţională şi ca Cetate a Marii Uniri, dar şi ca oraş care a oferit lumina redeşteptării naţionale prin ziarul „Românul”, condus de Vasile Goldiş – ziarist de mare curaj şi militant pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânire străină. Ales în 1923 şi preşedinte al ASTREI, Vasile Goldiş pledează până la sfârşitul vieţii pentru o politică de emancipare economico-socială şi culturală a românilor, extinzând activitatea ASTREI şi în Basarabia şi Dobrogea.

Vasile Goldiş a fost un adevărat „ctitor” al unităţii noastre de stat. El a continuat să-şi slujească ţara şi în anii care au urmat, ca deputat în „Parlamentul României Mari”, în mai multe legislaturi şi ca ministru al Cultelor şi Artelor (1926 – 1927).

Personalitatea europeană a lui Vasile Goldiş poartă însemnele unui profund umanism. Spirit vizionar, omul politic Vasile Goldiş prevede necesitatea înfiinţării Statelor Unite ale Europei. Ca promotor al ideii europene, Vasile Goldiş a adus argumente, justificări din orizontul spiritual al creştinismului, din solida sa cultură istorică, sociologică, juridică şi de psihologie etnică.

Opera academicianului Vasile Goldiş îşi are un binemeritat loc de păstrare şi cercetare în cadrul inestimabilului fond de carte al marii biblioteci a Academiei Române. El poate sluji celor tineri ca exemplu viu de dăruire pentru neamul nostru şi cultura românească. Ne aducem aminte de replica dată Contelui Apponyi în Parlamentul de la Budapesta la propunerea de a fi numit consilier ministerial în guvernul maghiar: „N-am venit aici să-mi câştig vr’un os de ros, ci am venit să lupt pentru drepturile naţiunii mele. Daţi acestei naţiuni drepturile, ce i se cuvin, mie nu-mi trebuieşte nimic”.

Dorinţa lui Vasile Goldiş ca Aradul să devină un centru universitar, oraş al culturii şi centru economic european, a devenit, astăzi, o realitate.

Vorbind de momentul istoric al Marii Uniri, început la Arad, nu putem uita rolul lui Vasile Goldiş în înfăptuirea actului istoric naţional. Numele marelui patriot a fost preluat de universitatea arădeană, condusă de regretatul preşedinte Aurel Ardelean, care insuflat de aceleaşi năzuinţe naţionale, a ţinut ca Aradul să rămână o făclie nestinsă a istoriei noastre recente, prin construirea Monumentului Marii Uniri, prin implicarea an de an în acţiunile dedicate Marii Uniri şi nu în ultimul prin prestigiul universităţii arădene pe plan naţional şi internaţional. Condusă acum de Rectorul Coralia Adina Cotoraci, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” înfloreşte sub aceleaşi auspicii istorice care îi fac cinste, urmând cu aceeaşi demnitate, crezul istoric în unitatea poporului român.

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, comunitatea academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad aduce un omagiu celui căruia îi datorăm cel mai important act din istoria postmodernă a României: formarea statului unitar român. Pentru noi, Ziua de 1 Decembrie este o zi sfântă, când s-a născut România Mare.